Robert Dragomir


Robert Dragomir este un dansator cu o pasiune covârșitoare pentru lumea și muzica latino, și cu o experiență vastă dobândită de-a lungul a 7 ani de dans în România, Anglia și la numeroase festivaluri în Europa. În ianuarie 2016, Robert descoperă salsa, bachata și kizomba la școala de dans Platinum Dance, din București, și se îndrăgostește de aceste stiluri. În octombrie 2016, el se mută în Anglia, unde continuă să învețe bachata de la Simon ‘Lord Bachata’ și Joanna Wosk. Începe de asemenea să experimenteze cu alte stiluri de dans, precum dans contemporan, street dance și break dance. În 2018 incepe să predea în Southampton și Bournemouth cu fosta sa instructoare, Joanna Wosk. În același an, coregrafiază două performance-uri ulterior dansate pe scenă în cadrul evenimentului PureDance, organizat de Universitatea din Southampton. În 2019 se mută în Birmingham, unde va preda bachata pentru unul din numele mari ale lumii latino din Anglia, Mauricio Reyes (LatinMotion). În 2022, după terminarea pandemiei, își reia activitatea de instructor în Londra, alături de campioana națională la bachata Ovgu Adatas, la școala de dans Caramelo, unde va preda până în luna mai, când decide să se întoarcă înapoi în București. În această perioadă, el face parte și din renumitul grup de salsa cubana, Rueda Del Mundo, coordonat de Fadi K Kassem. Odată revenit în România, Robert continuă să se antreneze și să predea cursuri private de salsa și bachata. Acum, el este pregătit să își continue activitatea ca instructor și să își transmită mai departe cunoștințele și experiența dobândite în Anglia.